Dulciuri
Clafoutis cu vișine
Clafoutis, renumita prajitura frantuzeasca, se pregătește de obicei cu cirese. Uneori fructele se lasa împreună cu samburi, însă este mult mai dificil de consumat. Visinele sunt mai zemoase și acrisoare, dar prajitura iese delicioasă și în aceasta varianta.

Cum se face
Începem cu fructele, carora le eliminăm samburii. Avem grija să punem fructele foarte bine scurse în tava unsă cu unt și tapetată cu făină. Fructele trebuie să acopere toată baza tăvii. Ideale sunt fructele ferme, fără prea mult lichid.
Într-un bol amestecăm ouăle cu praful de sare, zahărul, zahărul vanilat, untul topit, laptele și faina. Încorporăm treptat ingredientele. Obținem ușor un aluat moale, fără cocoloase.
Turnăm încet aluatul peste fructe și dăm tava la cuptor pentru circa 45 de minute, la 180°C. Prajitura creste pe margine, dar scade după ce o scoatem din cuptor. Clafoutis nu este o prăjitură pufoasa, dar este delicioasă!
Este grozavă calduta, pudrata cu zahăr pudra vanilat și o cupa cu inghetata de vanilie. Sper să o încercați și voi!


