Aperitive
Creveti pe pat de sare cu salată
Iata o alta modalitate prin care îți poti gati crevetii: pe pat de sare. Crevetii nu vor fi sarati, vor fi doar bine gatiti și vor avea un ușor gust de afumat, ceea ce este un plus de savoare. Am ales să pun alături de creveti o salată și fiecare și-o poate gati după propriile idei și gusturi.

Cum se face
Am pregătit intai fasolea pe care am blansat-o prin introducerea ei în apă opratita cu sare timp de 2-3 minute.
Am scos fasolea apoi în apă foarte rece și am tinut-o 3 minute.
Am încins apoi o tigaie în care am pus ulei de măsline și un catel de usturoi dat pe răzătoare. Am tinut fasolea la rumenit timp de 2-3 minute și am adăugat și puțină sare fină.
Am rumenit în tigaia grill cu puțin ulei de măsline și o piersica tăiată în felii. Am tinut feliile de piersica timp de 2-3 minute pe fiecare parte până a capatat dungi frumoase.
Am încins o tigaie grill pe care am așezat un pat de sare. Când s-a încins tigaia am așezat crevetii și i-am lăsat să se gătească până s-au schimbat la culoare în rosu, pe partea de jos, care atinge tigaia, timp de 3-4 minute.
I-am întors și pe partea cealalta unde i-am tinut tot atât, 3-4 minute.
Am montat apoi platoul astfel: am pus intai salata tăiată, am adăugat fasolea, maslinele și dressing. Eu am folosit un dressing cumparat, dar puteți face un dressing prin amestecarea de ulei de măsline cu zeama de lămâie, mustar și sare. Peste salată am adăugat și feliile de piersica. Am adăugat pe platou și crevetii rumeniti. Totul a fost delicios!
Cum arată
Clipul ei, pas cu pas.
Cum povestește Emilia în clip
Scris după ce se aude în clip. Sunt și cuvinte prinse greșit pe alocuri — rețeta de mai sus e cea scrisă de ea.
Haideți să țărăc cum am pregătit creveți pe pat de sare. Ia uite ce bine arată. Inspirația n-a venit că n-am intrat în această coche de pescărie care s-a aflat în apropierea locuinței noastre când am fost în concedium franța.
Ideea este foarte simplă, am folosit otii gaie grill pe care am pus sare grunjoasă iar apoi după ce s-am cinz am adăugat rând pe rând creveții. I-am lăsat până s-au schimbat la culoare, adică vreo 3-4 minute după care i-am întors și pe partea cealaltă. Drept garnintură eu am folosit o fasole pe care am blanjat-o am ruminit o puțină într-o tigaie cu ulei de măsline, puțin usturoi și sare.
E veții am încat împreună cu salată verde, fasole, am adăugat apoi și dressing și eu am mai folosit și o pierzică pe care o mai aveam rătăcită prin frigider am tăiat-o și pe aia am feli și am pus-o puțin pe grill cu puțin ulei de măsline și am mai adăugat și o mână de măsline. Aceasta este propunerea mea, dacă nu steți de acord cu ea puteți să faceti combinația voastră preferată. Va sigur că tot au fost de ricio și sper să încercați-i voi.


