Emilia gătește

Mâncare gătită

Varză a la Cluj

Li se mai spune și „sarmale împrăștiate” și, sincer, înțelegem de ce! Avem varză, carne și orez, deci toate ingredientele pe care le iubim la sarmale, doar ca scapam de partea cu împăturitul. Asta nu înseamnă însă ca este o rețetă rapidă! Din contra, este laborioasă, pentru ca vom găti trei preparate în paralel, apoi le vom așeza frumos în straturi. Dar va promit ca rezultatul merită!

Timp
circa 2 ore
Bună pentru
Mâncare gătită
Varză a la Cluj

Cum se face

  1. VASUL NR. 1: VARZA - Tocăm varza fin, o presărăm cu sare și o frecăm bine, apoi o lăsăm puțin să-și reducă volumul. Eu am folosit o varză proaspătă, medie. Puteți folosi și varză murată și, în acest caz, nu mai folosiți borș.

  2. Într-un vas încins punem o lingură de untură, rumenim cârnații tăiați rondele, apoi adăugăm varza, parțial scursă de lichid. O gătim aproximativ 15 minute, apoi adăugăm piper, cimbru, borșul și pasta de ardei. Varza trebuie să fie doar parțial gătită și să rămână puțin suculentă.

  3. VASUL NR. 2: CARNEA - Într-o tigaie punem o lingură de untură și călim ceapa tocată mărunt până se înmoaie. Adăugăm carnea și gătim aproximativ 15-20 de minute. Condimentăm cu sare, piper, cimbru și boia dulce, apoi adăugăm sucul de roșii. Lăsăm vreo 7-8 minute, să mai fiarbă și împreună. Carnea trebuie să rămână puțin suculentă.

  4. VASUL NR. 3: OREZUL - Punem orezul cu apă și puțină sare la fiert timp de aproximativ 10 minute, apoi acoperim cu capac și îl lăsăm să se umfle în voie.

  5. ASAMBLARE: Ungem o tavă cu puțină untură și așezăm jumătate din cantitatea de varză. Urmează stratul de orez, apoi carnea și, la final, restul de varză. Nivelăm frumos fiecare strat, fără să presam foarte tare.

  6. Dăm tava la cuptor, la 180°C, pentru aproximativ 40 de minute. Se servește cu smântână proaspătă, ardei iute și, bineînțeles, cu mămăligă sau pâine caldă!

Cum arată

Clipul ei, pas cu pas.

Cum povestește Emilia în clip

Scris după ce se aude în clip. Sunt și cuvinte prinse greșit pe alocuri — rețeta de mai sus e cea scrisă de ea.

Astazi facem sarmale pentru leneși. Adică nu chiar sarmale pentru că nimeni nu-mi păturește nimic. Luăm toate ingredientele, le punem împreună și obținem minunata varza la cluj.

Începem cu varza, avem nevoie de o varza murată sau una proaspăt, așa cum am folosit eu. Pentru mai mult gust am rumenit și câți va cârnați afumați într-o lingură cu untură. Varza am scurs o parțial de lichit și am adăugat topeste cârnați.

Am călit varza, am condimentat-o cu cimbru și piper și am ales soa cresc cu puțin borș, pentru că îmi place mult gustul acela agrișor. Am adaugat si o lingura cu pasta de arde, iar apoi am masat vasul deoparte. In vasul numarul 2 am calit ceapa in untura, am adauga carne atocata, eu am folosit de por, puteti folosi ce carne doriti, am gatit o brocinze pe 10 minute, iar apoi am adaugat sare, piper, boia dulce, cimbru si sub de rosii.

Le-am gatit si impreuna vreo 5 minute, iar apoi am opri focul. Iar in vasul numarul 3 am pus o masura de orezi si o masura si jumatate de apa. Am adaugat si putina sare, am lasat sa fiar batim de 10 minute, iar apoi am opri focul si am pus capacul.

Reparatele din cele 3 vase nu trebuie gatite complet, pentru ca urmeaza sa mai intre si la cuptor, iar acum urmeaza sa asamblam totul. Am adauga in tava 4 straturi, incepem cu o jumatate din cantitatea de varza, continuam apoi cu orezul, carnea, iar apoi acoperim totul cu ultimul strat de varza, iar aici nu exista o singura regula, puteti face mai multe taje, puteti amestecar orezul cu carnea, sau chiar puteti amestecar toate ingredientele. Important este ca la final sa iasa cea combinație delicioasa, care ne duce cu gandula sarmale.

Avem 40 de minute la cuptor, asa se prezinta in varza mea la cluj si mantana se poate adauga si deasupra, inainte de coacere direct in tava, dar eu am preferat sa o pastrez proaspata si sa o adaug direct in farfurie. Si aceasta este varianta mea delicioasa de varza la cluj, si voi puteti sa pregatiti exact cum vreti, pentru ca fiecare este chef in propria bucatarie.

Și alte rețete