Ciorbe și supe
Ciorbă de fasole cu bob gigant
Nu știu dacă vi s-a intamplat vreodata ca o fasole să „va faca cu ochiul”, dar mie așa mi s-a intamplat cu aceasta fasole cu bob gigant. Când am vazut-o, am și pus mana pe punga și am adăugat-o rapid în cos facandu-mi planuri marete legate de modul cum o voi prepara. Și nu m-a dezamagit, este grozavă, aspectuoasa și se păstrează frumos la fiert. Ce să zic... dacă va face și voua cu ochiul fasolea cu bob gigant, știți ce aveți de facut!

Cum se face
Fasolea este de preferat să stea la înmuiat de pe o zi pe alta în apă caldă. A doua zi varsam apa și adăugăm alta proaspătă și o punem la fiert. Când începe să fierba, rasturnam apa și adăugăm alta proaspătă. Repetam încă o data aceasta operatiune.
Fasolea nu este o leguma care fierbe repede, circa după o ora de fiert am adăugat și legumele tocate. Am lăsat la fiert încă aproximativ 20 minute. Când am vazut ca boabele incep să crape și să dea semne ca sunt fierte, am adăugat borsul și roșiile decojite și tăiate mărunt.
Am potrivit de gust cu sare și am adăugat doua linguri cu ulei. Nefiind o ciorbă cu carne, nu are grasime și este indicat să adăugăm puțin ulei pentru aspect și gust.
Tocăm leusteanul și îl adăugăm în ciorbă, apoi oprim focul.


