Ciorbe și supe
Ciorbă din coaste de porc, acrită cu zeamă de varză
Ador în perioada rece să pregătesc ciorbe din carne de porc pe care să le acresc cu zeama de varză. Are un gust și un miros deosebit, foarte plăcut. Nu uitati de smântână și ceapa roșie alături sau ardei iute.

Cum se face
Am pus carnea în apă rece și am pus-o pe foc. Când a început să se adune spuma la suprafata, am spumat și am lăsat totul la fiert timp de aproximativ 1 ora la foc mediu, cu capac.
Intre timp, am pregătit legumele, le-am curățat și spălat. Morcovul l-am dat pe razatoarea mare, iar celelalte legume le-am tăiat din cuțit. Am folosit doar o jumătate de ardei kapia pentru ca am mai adăugat ulterior suc de roșii cu ardei kapia. Când a fiert carnea, am adăugat sare și toate legumele. Am lăsat totul la fiert pentru 20 minute.
Am adăugat apoi sucul de roșii cu ardei kapia și zeama de varză. Am mai lăsat câteva minute la fiert, apoi am adăugat pătrunjelul tocat și am dat oala deoparte de pe plita. Am servit cu smântână și ceapa roșie.


