Dulciuri
Felii de portocală confiate și glazurate în ciocolată
Unul dintre deserturile mele preferate!

Cum se face
Începem prin a spăla bine portocalele, apoi le tăiem în felii de aproximativ 4-5 mm grosime.
Punem pe foc un vas întins în care adăugăm zahărul și apa. Lăsăm să se încălzească și să se topească zahărul, apoi adăugăm feliile de portocală, ideal într-un singur strat sau fără să fie prea aglomerate.
Fierbem la foc mic aproximativ o oră, până când portocalele sunt bine pătrunse, moi, iar siropul se reduce foarte mult. Evităm să amestecăm prea des pentru a nu rupe feliile.
Scoatem portocalele și le așezăm pe un grătar sau pe tava cuptorului tapetată cu hârtie de copt. Le putem lăsa să se usuce până a doua zi sau, pentru a grăbi procesul, le punem în cuptor aproximativ două ore, la 90-100°C, cu ventilație. Le supraveghem pentru a nu se carameliza pe margini.
După ce le scoatem din cuptor, le lăsăm să se răcească și să se usuce bine.
Topim ciocolata la baie de abur și trecem feliile de portocală prin ea, pe jumătate sau integral, în funcție de preferințe.
Le așezăm pe hârtie de copt și le lăsăm până când ciocolata se întărește.
Eu le-am împachetat individual în bucățele de hârtie de copt și le-am depozitat într-un borcan, la loc răcoros.
Sper să le încercați și voi!
Cu drag, Emilia!
Cum arată
Clipul ei, pas cu pas.


