Emilia gătește

Ciorbe și supe

Supă de rață cu mini-galuste

Supa cu galuste cu pasare și ouă de tara este una dintre cele mai bune supe din câte exista, dacă nu chiar cea mai buna! Din 4 pulpe de rata am pregătit un super pilaf și o mega supa cu mini galuste. Aici va prezint supa.

Timp
circa 2 ore
Bună pentru
Ciorbe și supe
Supă de rață cu mini-galuste

Cum se face

  1. O parte din zeamă în care au fiert pulpele de rata pentru pilaf am folosit-o și pentru supă. Am mai adăugat puțină apa peste ea, un morcov, o bucata de păstârnac, o bucatica de țelină și 6 cepe mici. Am pus totul în oală sub presiune și am lăsat pe foc aproximativ 15-20 minute.

  2. După ce au fiert legumele am mutat continutul într-o oală mai mică. O parte mică din legume le-am tăiat și le-am pus înapoi în oală.

  3. Am pregătit mini galustele din 2 ouă, puțină sare, o lingură ulei și griș. Am oprit apoi focul și am pus galustele în oală. Pentru a iesi galustele mici am folosit cea mai mică ligurita pentru a forma mini-galustele. Acestea fierb mai repede și au „trecere” mai ales la copii, incantati mereu de forme și noutati în farfurie, dar nu numai.

  4. Am lăsat galustele la fiert aproximativ 10 minute, apoi am oprit focul, am pus pătrunjelul și un capac deasupra. Am lăsat să se mai umfle în voie câteva minute înainte de a fi servita. Este o supă extrem de delicioasă!

Cum arată

Clipul ei, pas cu pas.

Și alte rețete