Ciorbe și supe
Supă de roșii cu mini galuste
Supa aceasta de roșii este o improvizatie a mea, sper ca sunt proprietara acestei rețete pentru ca nu m-am inspirat de la nimeni. O prepar de cativa ani și i-am inspirat și pe ceilalți din familie. Copiii adora aceasta supa, este super buna, de sezon și sănătoasă. În plus, poate fi mancata și mai rece, nefiind o supă grasa. Sincera să fiu, abia asteptam să se faca roșiile în curte să o prepar doar din ce avem noi în curte. Am folosit doar legume și ouă din productie proprie.

Cum se face
Am curățat și spălat bine morcovii, dovlecelul și ceapa și le-am tăiat în bucăți mare care le-am pus la fiert pentru aproximativ 15 minute. Intre timp am curățat roșiile de coajă și le-am tăiat bucăți mari, pe care le-am adăugat apoi peste celelalte legume. Am adăugat tot acum și sare. Nu am pus roșiile de la început în supa de frica să nu rămână tari celelalte legume. Am mai lăsat la fiert pentru aproximativ 15 minute.
Am dat apoi deoparte de pe foc și am bagat blenderul. Eu am un blender care poate fi folosit și la temperaturi inalte și nu a fost nevoie să aștept să se răcească supa să o pot pasa.
Am pregătit intre timp galustele din 2 ouă, sare, o lingură cu ulei și griș. Nu pot să spun exact cât griș am folosit pentru ca le fac întotdeauna la ochi. Încerc de obicei cu furculita în compoziție și când urmele trase pe suprafata nu se modifica foarte tare înseamnă ca este bine. Am oprit focul și le-am pus pe rand. Am folosit o linguriță foarte mică să iasă galustile mici și dragute. După ce am terminat de pus galustele, am pornit iar focul.
Focul trebuie să fie mic să nu se sfarame galustele. După 2-3 minute, am întors galustele și am pus capacul, am mai amestecat în ele din când în când. Când sunt aproape fierte (maximum 7-10 minute), le iau de pe foc și ele se mai umfla singure. Am pus verdeata (din pacate nu suficienta pentru ca nu stau foarte bine la capitolul pătrunjel). Am servit cu puțină smantana și cu muuulta pofta!


