Mâncare gătită
Ciorbă de conopidă cu scăriță afumată
Dacă vă place gustul de afumătură și conopida, vă propun să le puneți împreună în această delicioasă ciorbă de conopidă cu afumătură. Este gustoasă, consistentă și perfectă pentru o masă în familie! ❤️

Cum se face
Tăiem scărița în bucăți, după os, și o punem la fiert aproximativ o oră. Între timp, pregătim și tocăm legumele, iar conopida o desfacem în buchețele mici.
Într-o oală încinsă cu ulei, punem ceapa, morcovul, păstârnacul și țelina tocate mărunt. Le călim puțin, apoi adăugăm ardeii și tija de apio. Punem sare și mai lăsăm câteva minute pe foc.
Adăugăm carnea fiartă, zeama în care a fiert și completăm cu apă. Punem și cei doi cartofi întregi și lăsăm să fiarbă aproximativ 10 minute.
Adăugăm conopida și o lăsăm să fiarbă până când devine fragedă. Atenție, fierbe destul de repede și nu vrem să se sfărâme!
Scoatem cartofii fierți, îi pasăm bine cu furculița și îi punem înapoi în oală. Astfel, ciorba va avea o textură mai cremoasă și mai plăcută.
Adăugăm zeama de varză pentru acrit și pasta de gogoșari pentru un plus de culoare. Gustăm și potrivim de sare și acreală.
La final, adăugăm pătrunjelul și leușteanul proaspăt tocate.
Eu am savurat-o cu ardei iute, dar merge minunat și cu ceapă roșie presărată cu puțină sare.
Sper să o încercați și voi! Este grozavă!
Cu drag, Emilia!
Cum arată
Clipul ei, pas cu pas.


